Povestea noastră
Am crescut într-o familie unită și frumoasă cu un tată care ne-a învățat că este important să știi să faci puțin din orice cu mâna ta și cu o mamă care ne-a învățat ce înseamnă să ai grijă de ce te înconjoară.
De mici am fost atrași de natură, de ce însemnă camparea cu rulota sau cu cortul deoarece cunoaștem procesul de fabricare al rulotelor, tatăl meu cu asta ocupându-se. Părinții mei au preferat pentru mine și fratele meu să descoperim frumusețea naturii stând în mijlocul acesteia nu doar să o vedem prin ferestrele camerelor de hotel.
În această idee, acum câțiva ani am plecat să descoperim frumusețea Deltei Dunării. Frumusețea am găsit-o, dar un loc amenajat pentru campare nu și am fost nevoiți să campăm off-campig. Peisajele ne-au tăiat răsuflarea și liniștea ne-a ajutat să ne vindecăm de tot stresul și am reușit pentru o perioadă de timp să fugim de agitația care ne afectează pe toți. Atunci tata a avut ideea să ne cumpărăm un teren în Deltă, și am ales un loc în Chilia Veche. Vă pot spune că ne-am îndrăgostit de acel loc și de oamenii din zonă, de felul lor de a fi. Zis și făcut, ani la rând ne duceam în vacanță acolo, câte două săptămâni alături și de alți prieteni care au descoperit cu ajutorul nostru frumusețea acestei zone.
Noi am crescut, am intrat la facultate unde eu am avut oportunitatea de a face un curs gratuit de competențe antreprenoriale pentru studenți care avea ca finalizare o finanțare din fonduri europene a celor mai bune planuri de afaceri. Cu foarte mare interes le-a spus părinților mei de această oportunitate și m-au susținut în a aplica pentru finanțare, pe care ulterior am și accesat-o.
Ideea de camping și achiziția corturilor de glamping a venit din pasiunea noastră, din dorința mea de a-mi face părinții mândrii de mine dar și să arătăm și altor oameni cât de frumos este să ieși în natură cu cortul sau rulota dar totuși să aibă parte de confortul camerelor de hotel.
Anul acesta ne îndeplinim visul de familie și vom deschide singurul camping din zona Chilia Veche și sperăm să atragem câți mai mulți iubitori de natură, persoane care cunosc frumusețea ieșirilor cu cortul sau rulota dar și persoane care sunt iubitoare de noi experiențe